Arhivă pentru palarii

Plutesc hipopotamii… în ceaun

Posted in Suspendări with tags , , , , , on 09/12/2014 by poetulzburator

S-au strâns hipopotamii să fiarbă în ceaun

și fumul de țigări

mă face să tușesc.

Sunt pălării din fetru ce vezi că tot plutesc

spre tavan

și whiskyul nu mă ajută nici să trăiesc,

nici măcar să te mai am.

Se scoală Decadența

cu bube, costelivă

și vine către mine

ca o vampă rasată în cluburi din `50.

O palmă peste față

îmi dă cu toată pofta

și cade leșinată.

La bustul gol doar urlu pe scaunul cam șubred.

Pumnal direct în plex

și mor hipopotamii…

Toți fug și plâng amarnic

prin ploaie

și prin mare.

Doar ochelari de lemn

au mai rămas în spate

și o iubire mare între

hipopotami și oamenii postbelici.

Pisica la cuptor…

Să plângem toți o noapte!

Reclame