poemul bradului fără ramuri

ai văzut vreodată un brad fără ramuri?

el crește spre cer cu setea fetei morgana de bărbați

toată forța pământului îl împinge către norii zgomotoși

urc mereu pe el: încă un pas sau doi sau trei.

de o vreme nu am mai coborât

și e tot mai frig aici sus

unde nu zboară nici soimii arctici

am lăsat adâncituri la fiecare pas

pentru un prieten bun care e singur de Crăciun

eu sunt unica lui povară

el îmi cântă prin scoarță colinde străvechi

într-un an vor veni toți prietenii

vor sta atârnați în adânciturile lui

va fi cel mai fericit brad fără ramuri

noi cele mai frumoase podoabe.