poemul bradului fără ramuri
ai văzut vreodată un brad fără ramuri?
el crește spre cer cu setea fetei morgana de bărbați
toată forța pământului îl împinge către norii zgomotoși
urc mereu pe el: încă un pas sau doi sau trei.
de o vreme nu am mai coborât
și e tot mai frig aici sus
unde nu zboară nici soimii arctici
am lăsat adâncituri la fiecare pas
pentru un prieten bun care e singur de Crăciun
eu sunt unica lui povară
el îmi cântă prin scoarță colinde străvechi
într-un an vor veni toți prietenii
vor sta atârnați în adânciturile lui
va fi cel mai fericit brad fără ramuri
noi cele mai frumoase podoabe.
Lasă un răspuns