câte gloanțe au trecut prin tine
toate au ruginit
creioanele desenează pe fund și picioare
teritorii ocupate
teritorii decimate
zone interzise ochiului păcătos
spui noapte bună
toți se opresc se îmbracă
strivesc amintirile care au umbre prea lungi
fără găuri
viața viața viața
găurile
fac viața
palpabilă
bătăi de inimă adevărată
te-am transformat în obiect
și te-am spart de pereții
camerei moștenite
mergi cu tramvaiul
vezi un spital și îți vine să plângi
înseamnă că ai văzut prea mulți morți
sau ai omorât prea multe persoane
sau în tramvai e frig
sau tu simti că mori
plânsul e o prostie
ai văzut vreodată un brad fără ramuri?
el crește spre cer cu setea fetei morgana de bărbați
toată forța pământului îl împinge către norii zgomotoși
urc mereu pe el: încă un pas sau doi sau trei.
de o vreme nu am mai coborât
și e tot mai frig aici sus
unde nu zboară nici soimii arctici
am lăsat adâncituri la fiecare pas
pentru un prieten bun care e singur de Crăciun
eu sunt unica lui povară
el îmi cântă prin scoarță colinde străvechi
într-un an vor veni toți prietenii
vor sta atârnați în adânciturile lui
va fi cel mai fericit brad fără ramuri
noi cele mai frumoase podoabe.
Nu am coloana frântă. Beck’s.
Nu tânjesc la pâine caldă cu pulpe de pui bio sau american. Tom & Jerry.
Nu plâng după tați sau mame care nu și-au făcut treaba cu mine. Send my love to…
Nu sunt mâncat de escare, viermi și putoare prevestitoare. Încă.
Celulele nebune nu fac exerciții de înmulțire nenumărate în corpul meu cică rezistent. Waterfall.
Nu alerg după tandrețe, iubire, mângâieri ca un câine veșnic javră. Fără interes.
Nu am gânduri suicidare ca un sfert din poeții români, dar nici nu voi trăi prea mult. Te vreau.
Atunci de ce dracu nu zâmbesc în dimineața asta?
am început să fac exerciții
de scriere cu Champollion
până am ajuns să cânt yodeluri
în curtea bisericii
tu te dorești despletită ca o gorgonă
eu nu pun mâna pe rămășite sacre
închid ochii și miros coaste sângerânde
fotografia de la Tour Eiffel s-a decolorat
dinții au devenit galbeni de la prea mult Colgate Sparkling
oho, seara mă întâlnesc cu Sia
ne strâmbăm până ajungem sub aceeași perucă
Goldoni e fericit, eu sunt ca Jamal, negru.
se desfac foi de zid din tine
îți mărești pupilele până explodează ferestrele
strălucești toată când ești la volan și îți mângâi piciorul
dacă autostrada nu se termină noi unde oprim?
pielea ta e roșie de la prea multe curse ilegale
suntem tineri și vitezomani în case părăsite de orice suflet
am zis că iau o pauză de la scris poezie
vreau să mai trăiesc puțin
să mai acumulez ceva experiență
câteva furnici moarte cu tălpile goale pline cu țepi
ceva sex pasional de care scap cu apă fierbinte și Dove4men
90-100 de fotografii cu zâmbete de virgine care flirtează prost și vulgar
mă enervează nopțile de vară cu jazz
nu mă lasă liniștit să trăiesc cum vreau eu
și mă fac dulce ca ciocolata amară pe care o mănânc zilnic
să nu cumva să mă vindec de diabet
o să călăresc sunetul muzicuței până te bag în pălăria de cowboy
și aștept furtuna cu fulgere roz
gata mă las de scris sunt deja amețit de la berea albă nefiltrată,
mai bine mă apuc de pictură sau mimă sau de playback
voi deveni poetul cu potențial și mâini mute
mă duc să mai trăiesc puțin.
queen răcorește ferryboatul cu urlete de pescăruș înfometat
tu îmi comanzi la bar o poezie cu zahăr brun
îți recomand cafea cu far și perle
să-ți lumineze ochii când dormi
să aruncăm toate pozele
să înecăm toate aparatele foto
să spargem toate computerele
și să visăm până ne doare inima
amintiri de vara cu ciocolată sărată
uneori vara e plină de ciulini
și porumbei care vor să mănânce carne
nu știu să fiu diplomat nici cu mașina roșie care îmi face cu ochiul
seducător
o invit la dans
și ea începe să dea din buric
debusolant
marea își așteaptă sirena să îi facă valuri
vara, vara, vara când leșin mă îngroapă sub casa câinelui
în 11 iulie sirenele înoată în ochii oamenilor insulari
PoetulZburator's Blog 