Metamorphosis

Dezveleşte-mă de pielea moartă!

Doar un strigăt

Şi copacii îşi pierd frunzele instant

 

Alerg printre frunze

Alerg printre muşte

Alerg printre cruci

Alerg prin mine

 

Gura nu strigă

Mâna nu prinde

Ochii se scurg

Palma îmi plânge

Picioarele stau amorţite

 

Alerg prin amintire

Mă lovesc de bucăţi din tine

Alerg către norul cu ploaie

Aştept să răsară un soare de smoală

Scuip…

carne cu durere, carne cu bucurie

carne cu suflet

 

Împinge-mă!

Pot să zbor şi cu o mână

rănită şi

una

ruptă.

 

Lasă-mă…

să alerg, să curg, să mor, să zbor!

Iubire de vară (Cântă-mi în Veliko)

Se scurg burlanele pe stradă

Îmi curge pe picior

o notă de chitară

rock

Un zid pictat ca cerul

mă tot cheamă.

 

Hai şi tu în el

Să fim…

două picături din cer

sub vălul negru-amărui de vară.

 

Prinde-mă de păr

să zburăm în zidul meu

vopsit

în somn de un…

nebun orb.

 

Picură burlanele în Veliko

Mai stai

sau zbori…

Mai cântă-mi…

Zbor în adânc- falsă revelaţie

Îl văd cum se aruncă în pământ şi îl despică… pătrunde înlăuntrul său ca un înotător profesionist. Aş vrea şi eu să am curaj să mă arunc de sus, din trambulină. Dar ştiu că de abia pot să desfac cu unghiile o gaură în praf, în glod. Dacă aş încerca săritura ar fi fatală, aş rămâne la suprafaţă şi nu aş putea pătrunde precum el. Poate m-aş scurge în picături în crăpăturile pământului, iar dacă nu… aş rămâne o piatră de carne pentru lumea de sus.

El oare chiar mereu înoată în pământ sau e un scamator? Am parte de iluzii sau revelaţii despre zburătorii în adânc?

Scârţâie uşa.

Se deschide trapa.

Se stinge lumina.

Se deschide pământul.

Iubita Picasso

Mi te-am imaginat cu linii cercuri arcuri

Şi tu ce ai făcut?

Te-ai făcut perfectă

Dintr-o rază de soare şi o bucată de carne.

m-ai cuprins pe la spate

şi am ştiut din căldura mâinii că eşti tu

eram în negru

şi tu tot…

plus guler roşu.

 

nu m-ai lăsat să te văd

dar nu voi uita niciodată…

sărutul de pe gât

 

…locul a rămas roşu.

Litera P- pronuntata perfect perceptibil

-Cum te numesti, Domnule ?
-Petru Popescu .
-Si ce lucrezi ?
-Prepar pesti pentru pulverizat.
-Bine, dar ce anume operatii faci ?
-Pun pestele pe placi, potrivesc placile pe plite, pregatesc patru putini pentru
pestele prajit, pulverizez pasta produsa, pun pe pungi.

-Dar de ce vorbesti numai cu “P”?
-Poftim ?
-De ce vorbesti numai cu “P”?
-Pot pronunta pe P perfect perceptibil.
-Ei, asta e acum ! Pun ramasag ca la intrebarile mele vei gresi.
-Primesc.
-Pe cit ?
-Pun prinsoare pe patru poli !
-S-a facut. Spune-mi ce-ti place sa maninci ?
-Peste, pastravi, plachie, potirnici, piftie piperata, pirjoale, pastrama,
papricas, papanas, porumbei, pui pane.

-Si ce vin bei ?
-Pinot, pelin, porto..
-Si ce desert ?
-Placinte, prajituri, pepene, prune, pere, portocale, piersici.
-Dar inghetata obisnuesti ?
-Putin profiterole, parfait .
-Spune-mi cum iti petreci timpul liber ?
-Primavara prefer plimbarile pe potecile padurilor, prin parcuri.
-Dar vara ?
-Pescuiesc.
-Si iarna ?
-Patinez..
-Te pomenesti ca poti sa-mi spui o poezie numai cu litera “P”?
-Pot.
-Asta nu o mai cred. Spune-o!

POEZIA POETULUI PETRU POPESCU:
“Prin pustiuri, peste pietre
Pasari, pilcuri pribegesc
Parasindu-si puii proprii
Pe pamintul parintesc.
Prima pasare, pilotul
Plescaia puternic pliscul
Plutea privind pamintul
Pajistea, padurea, piscul.”

-Bine ! Spune-mi textual ce i-ai spus nevestei cind ai plecat ?
-Paraschiva papusico, pentru prinz presara putin patrunjel pe potarnichi. Pa!
-Vad ca am pierdut.
-Pardon, platesti patru poli pentru pierderea pariului.
-Platesc.
-Pune paralele pe portofel.
-Inca o intrebare.
-Poftim !…
-Ce adresa ai matale ?
-Prelungirea Popa Petrescu 4, parter, plecind prin Pingari, peste pod.

(dialogul nu imi apartine, este primit pe mail)

Bucăţi de primăvară

 

Stau întins pe o uşă veche de conac

şi muşc din globul disco prăfuit

Verdele îmi sare în urechi

 

Buchet de cuţite îmi aruncă

iubita-n obraz

să-i simt pasiunea, dorinţa şi teama:

 

- Eu sunt aici, sunt aici, sunt aici pentru tine!

 

-Ok, iubire, dă-mi din primăvara ta o bucată

şi eu te las să culegi flori

din mine.

 

Albastrul uşii mi s-a lipit de piele.

Adu cuţitul  şi jupoaie-o toată! Ţi-o las ca amintire,

iar tu în schimbi să-mi dai…

 

 

…bucăţi de primăvară

 

MANSARDĂ DE PARIS (Fereastra şi pasărea)

O pasăre venea la geam să te privească

Ea îţi dădea o floare plimbată prin Paris

Tu îi zâmbeai ştrengar şi-i ofereai bisouri.

Ce om ar fi străpuns prin vânt şi picături

de ploaie, griul de Paris?

Tu erai fericită, ei îi dădeai viaţă

şi sens de a zbura.

 

 

O fată, o mansardă şi un palton pe scaun

lăsat

de un iubit coleric şi infantil.

 

 

Zarvă din cafenea şi fum de ţigarete

ce urcă la mansardă.

Doar un schelet de iubire

zăcând

pe o saltea albastră

şi o pasăre ce-aşteaptă

bisouri de demult.

Fotografia şi trandafirii negrii

Vreau să plantez un trandafir negru adânc în fotografia ta. De fapt aş vrea să îl pun chiar în tine, în inima ta, dar nu te am lângă mine. Voi face o vrajă în seara asta dulce de noiembrie uscat şi voi arunca bucăţi de spini în fotografia ta, o voi desface în straturi şi va deveni pământ pentru trandafiri nocturni. Nu am să mă las, nu voi renunţa cum am renunţat la nopţile cu tine, nu mai pot să trăiesc fără aşteptări, fără dorinţe, fără tremur în inimă şi în mâini. Voi pune fotografia în cada plină cu apă şi o voi ţine la întuneric pentru a da rod la cei mai frumoşi trandafiri negri ce au existat până acum. Şi când vor înflori… voi aprinde lumina să îi admir… trandafiri negri în cada albă, faianţa albă, baia albă, faţa mea albă.

Ooooooooooooooooooo  oooooo  hooooo!

Ce imagine frumoasă! Ce durere adâncă! Ce bine ţi-ar sta cu mine în apă… pe spate… în cadă!

O fotografie te rog pentru această punere în scenă. Este un tablou prea frumos ca să fie ratat. Se va vinde bine.

Să îi dai cui trebuie această fotografie unică. Poate va dori să culeagă aceşti trandafiri negri din cadă… şi pe mine împreună cu ei sau voi rămâne decor plutitor în apă.

Boabe, elefanţi şi aripi

De întuneric sunt furat, de negru sunt acoperit peste corp. Lumina dinspre lampa îmi arde faţa. Strălucesc fără voie. Jocul de fotbal din boabe de struguri a rămas abandonat pe biroul imprimat cu rămăşiţe de gânduri, de proiecte, de înjurături, de lacrimi şi de visuri.

Dacă mi-aş pune capul pe birou poate aş adormi în lumină şi nu aş mai avea coşmaruri.

Mi-ar trebui un cor bizantin să mă ridice uşor, uşor de la viaţă la visare, de la v la V mare. Doar o mână mică de cadână neatinsă să mă poarte prin ploaie, să îmi cânte cânt de prunc şi să mă farmece cu zbor de voal străvechi arăbesc purtat pe şolduri ce râd viclean la soare. Îmi place să fug cu tine habibi! Turme de elefanţi deshidrataţi şi slăbănogi merg pe lângă noi călare unul peste altul. În curând se vor scufunda în mare. Marea din deşert nu are nici 2 metri, dar sunt suficienţi cât să înece 50 de elefanţi nebuni şi însetaţi din timpuri mitice. Ce nenorocit poate fi instinctul… din salvator în fatidic! Ce genial poate fi omul de la aripi la prăpăstii!

În oraşul ce se naşte cu ţipete şi plânsete din pântecele aspru sunt lumini ce mă atrag: să mergem să petrecem. Mă voi duce fix la magazinul fără oameni, cel mai gol din tot oraşul şi voi cumpăra cât mai multe, după care fug la bere. Ce oraş ciudat! Ce magazin… gol şi straniu. Idee originală cu siguranţă, dar… neobişnuită ca tot ce e original. Magazin în care se vând ARIPI DE ÎNGER. Nici măcar nu se vând: „Magazinul nostru vă oferă o pereche de aripi de înger gratuit. Nu se poate lua decât o pereche de aripi de către fiecare persoană în parte. Aripile se aleg personal pentru a se potrivi cu persoana ce le va purta, putând să vă alegeţi dimensiunile, culoarea şi textura. Perechea este veşnică şi nu se mai poate schimba din momentul în care acestea s-au lipit de spatele dumneavoastră. Nu se acceptă probele.” Toţi trec pe lângă magazin şi parcă nici nu îl văd. Nimeni nu doreşte să care o pereche de aripi după el în miez de noapte. De ce să purtăm aripi când putem să ne îmbrăcăm în aur şi nestemate? Eu am să bat la uşă să îmi aleg o pereche, chiar de va trebui să mai car pe lângă rucsacul veşnic şi 2 aripi mari din pene groase. Deşi… poate mă vor învăţa să zbor.

Boabe de struguri strivite şi fermentate în noapte… vin de vise, licoare de noapte, lumină arzătoare peste pleoape.

Ceva mă doare în spate…

Dans de vară (Ţiganii şi moartea pământului)

Să mergi prin praf, să mergi pe câmp şi să îţi zgârii picioarele prin grâu. Să fie soare şi să te încălzeşti treptat ca un om de zăpadă dezgheţat.  Petale de maci să îţi cadă la picioare, pe picioare şi să te înfioare acest sărut mai intim decât oricare. Cum de macii nu sunt zgâriaţi de lanul de grâne?

Aproape totul moare pe o căldură aşa zdrobitoare. Păsările se învârt ameţite fără direcţie şi fără selecţie. Un cal înfipt pare adormit, cu picioarele transformate în rădăcini, a devenit animal static. Pământul se scurge cu toţi de pe el în interiorul său… face drumul spre naştere.

Mult galben în jur.

Vibraţii obsesive pe caldarâm. Praf ridicat cu nerv să te înconjoare din spate. Respiraţii sănătoase fac partea de bass şi stropi de transpiraţie devin sunete pe o coardă de vioară gigant. Palme pe piept bronzat se prefac în acordeon uzat. O bătrână mută este solista celebră din `42 ce a fermecat şi a legat cu fir de aur multe suflete pe patul de spital sau în saloane parfumate cu trabucuri şi cizme bine lustruite. Numai ea are puterea să cânte pe orice căldură şi îi face pe toţi ce-i urmează să înceapă dansul. Fuste lungi şi colorate ce sparg galbenul monoton se învârt în valuri de praf. Tot părul lor lung e despletit pentru efect artistic garantat. Dăruire totală, propriul dans funebru executat cu picioare desculţe, praf, căldură, sudoare, instrumente naturale din propriul corp şi un singur spectator surprins în mijlocul câmpului într-o relaţie intimă cu macii. Ei parcă simt… pământul… groapa… sfârşitul. Numai spectatorul tresare, se uită, admiră şi nu înţelege.

Pământul se naşte în el însuşi… îşi caută adâncul.