Dreamin` my dream

Încerc să îmi deschid ochii, dar mintea mea nu vrea trezvie. Ochii largi, mintea închisă, gata să încep să îmi visez visul meu pierdut.

Dar unde îmi pot găsi visul pierdut din nopţile nedormite? Dacă ar fi în copacii îngheţaţi m-aş uita la el de acum până în primăvară, când ar înflori şi el în culori de sânge străveziu. Dacă ar fi în stele aş întinde mâna după el şi l-aş descânta cu rugăciuni druide. Dar dacă e la tine ce mă fac? Dacă l-ai visat tu şi a rămas captiv în tine? Nu, eu nu pot trăi fără visul meu, nu pot lăsa locul gol în colecţia mea de vise.

De când te-am cunoscut pe tine am început să aud din depărtări strigătele lui de copil pierdut în pădure: „Rid Mirid, ama ahai!”. Nimic nu doare mai mult ziua decât aminitirea strigătului său speriat şi singur. Este în pericol să moară dacă nu îşi stabileşte cât mai repede legăturile cu celelalte vise. Îşi va pierde întâi intensitatea culorilor, apoi va suferi de albinism şi în final se va descompune în pulbere de cristale.

Rid Mirid, amaaa ahai!

Toate conexiunile din mine tresar, se agită, strălucesc într-o durere fără sunet.

Ajută-mă! Lasă-mă! Ia-mă! Trebuie să fiu cu tine noaptea cât mai repede, să dorm lipit de tine, să te sărut până îmi găsesc legătura cu visul meu.

În noaptea asta voi fi cu tine, vom fi mai intimi ca niciodată, ne vom uni până visul meu pierdut va trece cu totul în mine.

Loading… loading… Connection established: „Dream transfer in progress”.

 Deja încep să prind puteri, să văd culori ce aleargă către mine.

„Dream transfer failed”… doare al naibii de tare.

Am încercat timp de o săptămână să restabilesc legătură şi nu am reuşit. Visul a rămas o parte în mine, o parte în tine şi are nevoie de legătura noastră zilnică pentru a trăi.

Strigătul lui nu mai doare, acum el este chemarea noastră, vorba cea mai dulce a unui îndrăgostit: RID MIRID, AMA AHAI!

Fantezie de sesiune

Afără întuneric rău că poţi să-ţi bagi markerul în ochi să vezi fosforescent. Sunt obosit, mă opresc, nu mai vreau, nu pot să mai citesc cu nici un ochi. Prea mult prozelitism, prea puţin timp, nu ştiu să fac regresii şi nici modele uni-multi-poli-factoriale, Lafayette Ron Humbard, Joseph Smith, Charles Taze Russell… Eu cine sunt? Din mine tot nu îmi mai simt decât ochii ce parcă s-au ascuns adânc, străfund în creier şi mă dor. Piciorul nu pot să-l mai mişc, e înţepenit sau s-a făcut al cincilea picior de la scaunul de birou?

Ce status nimerit pe mes „Jazzy night”… hmm aş vrea şi eu în seara asta să nu fiu crazy, să zac într-un fotoliu larg, cu un pahar de whisky ţinut în mână şi încă unul dublu luat la bord şi să ascult de undeva de nicăieri ceva mai …jazzy.

Dar nu sunt ăsta eu, nu mă recunosc. Eu sunt altfel.. Voila!

 

Nu ştiu de ce încă ţin masca asta grea pe faţă, mai bine o arunc pe jos să zacă în bucăţi de faianţă lângă peruca asta jalnică ce mă mănâncă groaznic şi pute a parfum de mosc. Nici aluniţa nu-i a mea, deşi îmi stă perfect. Dar ce-i al meu din ce-i al meu şi ce sunt eu cu adevărat când nu sunt în saloane mari de dans şi nu zâmbesc artificial, la domni şi doamne şi babe şchioape? Mă doare capul şi nu mai vreau nici hainele să le simt, să nu mai fiu atins de nimic. Ar fi bine să dorm gol, dar cine stă la fiecare nasture în parte să îl desfacă… decât… Hey majordom!

 

Lampă stinsă, un somnifer, un ceas, 3 ore rapide de somn, multe dureri ………………………………………………………………………………………………

………………………………..

Amin.

Camera cu actori

Două mâini lungi apasă clapele, ar vrea frumoasa să plângă prin ele dar nu poate. Ha ha! Toţi merg ca în filmele cu Charlie Caplin şi dansează ceva bizar. Este un dans… lent cu zbuciumări multe şi dureroase. O voce de artistă ratată se aude mimând cântece, strigând dragostea care nu vine şi chicotind din când în când. Ţigările aruncate pe jos ard şi scot fum pentru a afuma pantofii.Toţi par să se simtă bine, însă……..să zâmbim la camerele inexistente şi să părem deştepţi şi încântaţi de noua carte a ultimului dandy în viaţă. Cât de frumoasă e viaţa când eşti îmbrăcat în blue and clouds are not over you! Cineva a vrut să aducă şi un copil însă nu i-au permis, nu e pentru el. El stă acasă cu pisica şi suge lapte de la mâţă şi o zgârie drept mulţumire. Poate d`asta vor să plângă mâinile frumoasei: pentru pisică. Ce de lume şi eu nu cunosc pe nimeni, nu am pe cine să ţin pe picior, cui să râd cu toţi dinţii. Oglinda este bună când eşti singur şi nu ai cu cine bârfi. De ce se aude saxofonul? Nu, este ok şi aşa, lăsaţi-l să îmi vorbească pe limba asta moartă. Uite domnişoară dacă vrei să te odihneşti ai umărul ăsta…… asta numai dacă vrei nu te oblig. Să mă duc, să nu mă duc? O mai las să cânte că mie chiar îmi place. De aici până la ea este foarte mult de mers, însă toţi îmi spun că este mică această cameră şi că nu ştii cu cine te întâlneşti aici. Nebuni. Ca toţi actorii. De ce sunt actorii nebuni? Vinul roşu mă face să plâng. Pianul. 1 2 3. 1 2 3. Şi sări! Da, am auzit de el acum doi ani. Mai trăieşte? Puţin cam cald aici lângă tine. Ai văzut scaune care ţopăie din picioarele din faţă? Parcă ar fi nişte cai. He he. Da mă descurc şi singur să dansez, am luat lecţii de la un bătrân filosof. Lumina roşie mă face să roşesc uşor. În colţul ei este întuneric, doar mâinile se văd plângând. Alb, negru, negru. Sunt liber să visez la altă cameră, dar la altă frumoasă nu am voie. Nu vă supăraţi cred că degetul vă aparţine sau mi-l lăsaţi mie amintire? Nu îl vreau pentru că aş dori să vă mai ascult cântând şi fără el poate vă încurcaţi. Vă este bine şi fără? Eu am venit pentru…. Nu domnule nu cumpăr inele! Cine îi lasă pe ăştia să intre în camera? Lumina e lumină acum, fără roşu. …….. un autograf. Vreţi să îl scrieţi în palmă? Sigur că da domnişoară doar am spus că te poţi odihni pe umărul ăsta, acum stai acolo şi lasă-mă să vorbesc cu ……….. Uitaţi palma mea. Un tango nebun porneşte şi toţi se agită. Auch! Gata aţi scris? Nu, nu mă grăbesc doar că au intrat două mâini împreunate în mine în ritm de tango şi acum se plimbă prin mine. A fost o greşeală ştiu. Dansaţi domnule cu doamna, nu e nici o problemă o să îmi revin! Când îmi curge prea mult sânge leşin. Nu cred că este bun domnişoară să îl beţi, mai bine vă odihniţi pe umăr, lăsaţi sângele să curgă. Am autograf de la frumoasa pianistă. Vrei şi tu? Eu mă aşez puţin pe pământ să mă odihnesc. Nu te supăra domnişoară, însă pământul are nevoie mai multă de sângele meu. Da se poate! Dansaţi peste mine domnilor!

Te iubesc, femeie!

Era iarnă şi era frig, dar nu am avut ce să fac. Pur şi simplu a trebuit să o trimit la tine să-ţi spună… E vina mea ştiu. Şi tu nici măcar nu ai aflat cât s-a chinuit şi cât am plâns eu pentru ea.

Poate îţi aminteşti seara când ai visat că eu visam că te visez în vis. Însă eu nu aveam nevoie de somn ca să te visez. În acea seară am simţit că e momentul să afli şi am hotărât cu ea că trebuie să vină la tine. S-a aranjat câteva ore în oglindă, s-a parfumat, şi-a spălat mâinile de multe ori ca să te îmbrăţişeze pe tine în noaptea aceea, iar eu i-am legat şireturile. Râdea că stau la picioarele ei şi tot îşi mişca piciorul stâng, iar eu cu mâinile tremurânde nu reuşeam să fac nodul. Şi când am reuşit, am strâns tare şi ea a ţipat. Mi-am cerut scuze, l-am desfăcut, iar ea chicotea frumos în ceafa mea. La celălalt a fost mai uşor. Eu am îmbrăcat-o bine să ştii, pentru că era foarte frig. Când am auzit că a început să fluiere vântul, i-am zis că mai bine rămâne pe mâine dimineaţă. Nu a vrut, normal. S-a mai uitat o dată în oglindă şi a plecat. Nici nu am apucat să o sărut pe frunte cum obişnuiam. M-am uitat pe geam după ea şi îmi făcea cu mâna. După care am aşteptat. Am aşteptat-o pe ea, sau pe tine măcar. De fapt vă aşteptam pe amândouă să veniţi. M-am plimbat prin casă până am obosit de-a binelea şi m-am pus în fotoliu. Am stat ce am stat, până am adormit. Nu înţeleg cum am putut să fac asta. M-a trezit telefonul. Nervos că aţipisem, mi-am dat o palmă şi mi-am aranjat cămaşa în oglindă să arăt bine. Eram foarte fericit şi de emoţie aveam impresia că nu voi putea vorbi. Am răspuns şi am ţipat: „Şi eu te iubesc!”. M-am făcut de râs, căci la telefon era un bărbat. Dar nu asta contează. Important e că mă sunaseră să-mi spună că a murit.

Da, a murit încercând să ajungă la tine. Mai bine nu o trimiteam.

A mers cât a mers prin zăpadă până a îngheţat. Şi… Ştii unde a rămas îngheţată? Mi-au spus că pe strada ta; de fapt, chiar în faţa blocului tău. Singură pe strada fără de lumină a încercat să te trezească aruncând cu bulgări în geam. Şi pentru că nu a putut, a scris pe zăpadă tot ce crezut că simt pentru tine. Chiar mai bine decât aş fi putut să o fac eu vreodată, iar tu nici măcar nu a ai apucat să citeşti. Cei de la poliţie au fotografiat totul şi pe urmă au şters ca să nu vadă copiii. Da, să nu vadă scris pe zăpadă Te iubesc, femeie! cu sângele unei Iubiri nebune, atât de iubită de mine.

Paradoxul iernii

Când e mai cald? Iarna sau vara?

Când sunt oamenii mai apropiaţi şi simt nevoia mai mare să stea împreună, să se revadă, să îşi povestească întreg anul şi viaţa?

Gerul îi face pe toţi să intre în case şi să se strângă lângă sobă sau în jurul mesei cu ceai şi vin fiert. Zăpada îngheaţă mâinile copiilor pe care le încălzesc mai apoi cei mari în propriile mâini şi suflând peste ele suflare de dragoste, în timp ce obrajii micuţilor se înroşesc. Căldura celorlalţi te încălzeşte mai mult decât flacări de soare.

Miros de dovleac copt, rumenit şi stropit cu picături de miere. Pentru cei cuminţi felii de rodie dulci ca gurguii de fecioare.

Afară ger, cu tine cald. E vânt, e frig, e cădere de omăt din ce în ce mai tare.

Cine vrea dulceaţă de castane? Să o mâncăm rezemaţi de calorifer şi cu ochii către un spectacol mereu unic, dintotdeauna cunoscut parcă, mereu aducător de bucurie, visare, căldură.

Hai afară în zăpadă să îngheţăm şi să ne încălzim împreună iară şi iară…

Weekend în Transnistria!

Întoarcere forţată din Mărăşeşti spre Tişiţa, sens giratoriu, ieşire pe partea stângă, destinaţie Huşi-Albiţa. Intrare în Republica Moldova. Mesaj de bun-venit? Nu-mi amintesc.

Drum mai bun decât al nostru? Poate e făcut la intrare pentru a impresiona. Şi totuşi continuă drumul bun şi peste tot e curat. Cred că şi aici au introdus ecotaxa şi nu se mai aruncă pungi sau sticle pe jos, se refolosesc.Cei 98 de km spre Cişinău continuă să fie incredibil de buni, iar toate pământurile sunt lucrate, much better than expected.

Intrăm în Chişinău… ieşim din Chişinău…. Poftim? Şi spre centru, încotro?

Întoarcere forţată spre Chişinău. Început de aventură. Gara? Bună ziua! Unde este gara? Nu vă supăraţi, gara de trenuri? Tăcere. Indiferenţă. Răspuns în rusă. Niet paruski, my friend! În direcţia aia? Da, încolo. Nu vă supăraţi, doamnă, vorbiţi româneşte văd. Unde este mai exact gara? Doamnă… Din nou rămas în stradă fără o direcţie sigură. Moldova de odinioară nu mai ştie româneşte, mă rog moldoveneşte… Mă simt ca în Bulgaria, engleză nu, franceză nu, numai bulgăreşte, aici română nu, engleză nu, doar rusă. În Bulgaria era justificat, însă aici chiar  nu răspunde nimeni, nu se opreşte nimeni 2 minute? Şi drumul cel bun de la Albiţa până la Chişinău s-a dus, a dispărut, s-a terminat ţinutul de poveste. Începe realitatea? Strange…

La gară ne întâlnim cu Vasile… tot rus? Vasili Ivanovici. De acum drept spre Bender, fosta Tighina, adică intrăm în Transnistria. Wow sau Au? Eu credema că stăm în Chişinău, nu în… Transnistria. Din Republica Moldavsakia în Transnistria vamă iarăşi: un control din maşină, un al 2-lea control la paşapoarte, punctul 3 verificare paşapoarte şi foaia de intrare completată, 4 verificare la barieră+ portbagaj şi ultimul control la actele maşinii+taxă de drum+ altă fişă completată. În total o oră şi ceva. Îngheţat, obosit şi dorinţă de… toaletă, copac, tufiş. Această oră petrecută la vamă îţi deschide noi uşi în minte. Oamenii înghesuiţi în oficiu, frig tare, un singur ghişeu deschis, o rusoaică deşteaptă care nu ştie nici măcar engleză. Oameni umiliţi, bătaie de joc. Mă simt norocos, tare norocos.

Şi gazdele noastre vorbesc doar rusă, mai puţin Ana Ivanovna, care mai ştie moldoveneasca învăţată cândva la şcoală. Fiicele ei, Aliona şi Svetlana, ginerele Leonid,  nepoţii, Ruslan şi Alexandru sau Saşa. Nu sunt dintre familiile sărace din oraş, însă sunt mulţumiţi cu ce au şi fericiţi. Ana, o femeie de 50 şi ceva de ani, gospodină adevărată, cu o pensie de 60 $, însă fericită pentru că are o familie frumoasă şi ştie că este iubită de toţi, chiar şi de gineri. Cel mai bine m-am înţeles, mai bine spus m-am jucat, cu Saşa, de doar 3 ani. Un Saşa mic şi un Saşa ceva mai mare care se aleargă, se gâdilă şi comunică fără prea multe cuvinte. Copii nu au nevoie de vorbe pentru a se juca sau pentru a simţi o persoana de care se pot apropia şi chiar le poţi deveni cel mai bun prieten dacă te simt… probabil sincer. Saşa mic+ Saşa mare= râsete şi gălăgie.

Mă simt ca într-un roman rusesc, în care gerul de afară se opreşte la uşă, de unde începe căldura care umple toată casă şi voia bună se aude din camera în care s-a strâns întreaga familie, cu nepoţi cu tot. De fiecare dată când se bea se ciocnesc paharele şi toată lumea este veselă, cu inima bună, iar mirosul de mâncare ajunge până la pisica din curte.

Uneori viaţa te duce unde nici nu gândeşti, uneori oamenii fac mai multă căldură decât o sobă, de fiecare dată frumuseţea se iveşte chiar şi din noroi cu un deget, cu o petală, cu un suflet.

I said NO

I said no, life`s not fair

 I, I, I can change the world

I can change the world.

Program de studii 12 din 24 pentru cei care vor să îşi facă varză creierii.

I said no, life is not fair… Să ne ajutăm între noi, mai ales cei care vrem diplome de 2 lei să le aruncăm cu aer de intelectuali „la şefu`”, desigur după ce…ops, ne-am exersat organele din zona superioară către cea inferioară pentru a-l satisface complet. Ce am zis? El pupă… ea pupă… Nu, noi niciodată. Foaia asta xeroxată din cartea colegului, nu pot să ţi-o dau până mâine, dar îi poţi cere profei, ea cred că poate să ţi-o lase până săptămâna viitoare:)). No, mulţami!E bine să fii ajutat, dar să nu ajuţi, face rău la ten.

Frig, întuneric, lumini de la maşini şi durere de cap. Mă doare, deci îl am!

I, I, I can change the world. Really? Un pahar de must, o saramură de peşte şi… mă doare capul.

Spălăm vase, spălăm oase, spălăm creiere… de plăcere.

 

Cu lumea, dar fără nimeni; în lume, dar singuri… Singur? Eu ştiu sigur că nu voi fi niciodată singur, nici în lume, nici în deşert.

TABLOU Nr. 3

Boabe de struguri peste sânii goi de femeie coaptă

Toamnă timpurie pentru coarda ruptă la concertul lui Vivaldi

Întuneric şi vânt…

Plânset de pisici ce se aleargă în noapte pentru o ultimă împerechere

 

Oase strâmbe de bătrâne uitate în case calde pline de credinţă

Paşi cu grijă,

Căzătură fatală…

Baston rămas singur pe caldarâm peste timp

 

Pic-pac, pic-pac, liniştea se sparge în stropi

Ochii tăi caută prin vânt, prin nori, în noroi

Plângi…

Acum sunt aici cu tine să te ţin în braţe când bate ploaia

Nunta mută

 

Ce să ne mai luaţi?

„Joi, 5 martie 1953, ne-au fost luate libertatea, tradiţia, bucuria, bărbaţii. Moartea lui Stalin ne-a schimbat vieţile mai mult decât însăşi viaţa lui. Cine ar fi crezut? Dă-l în măsa pe Stalin ar fi spus tata cu o zi in urmă. Nu mai e voie nici o adunare, nuntă sau înmormântare, 7 zile de doliu internaţional, a spus ofiţerul rus.”

O nuntă pentru tot satul, mai puţin pentru cei 3-4 comunişti în frunte cu primarul.

O nuntă aflată parcă sub blestemul fetei mutului. Oamenii liberi, comunităţile adevărate nu se apleacă sub duhoarea comunismului. Fără râsete, fără vorbe timp de 7 zile… atunci NUNTĂ MUTĂ să fie. Copii legaţi la gură, nuntaşi care mănâncă direct cu mâna, lăutari ce cântă fără sunet şi oameni care aplaudă fără să îşi atingă palmele.

Un film bine jucat, cu scene de un comic aparte aş spune (căci poate să placă sau nu), însă pentru mine au avut un farmec parcă… românesc: chiar scena de amor în pătulul cu grâu până la îngroparea iubitei în grâne, telefonul fără fir la nunta, dansul mirilor pe cântecul mimat de ţigancă etc. De mult nu am mai vazut un film românesc pe care să îl savurez atât de bine, dar care să îmi transmită şi stări şi mesaj.

Film scurt, care se scurge repede şi care prinde o bucată de viaţă ce a schimbat istoria unui sat, vieţile tuturor celor de acolo, încadrat de realitatea absurdă a reporterilor ahtiaţi după senzaţionalul de prost gust şi care în faţa poveştii nu ştiu decât să râdă de bătrânele îmbrăcate în negru.

„Ce să ne mai luaţi?”

În urmă nu rămân decât ruine de fabrică, ploaia care nu aduce noroc la nuntă, o mireasă şi o poveste…

*foto de pe http://www.nuntamuta.ro/

Rămăşiţe de jurnal (Scrieri cu autor neindentificat)

Ziua 1:

Ţi-am ţesut aseară din  kashmir, vise şi sânge o hologramă…

Ce nebun!

Nu m-a ajutat decât să plâng mai bine. Nici un substitut nu e mai bun decât mâna ta pe faţa mea. Aş vrea să fiu/ să fii un zburător, să fug/ să fugi la tine/ mine.

 

Ziua 4 :

Ascult pe Andrea… Andrea Bocelli şi vreau-nu vreau simt bucăţi de iubire ce pleacă din mine şi altele care se înfig de undeva în stomac, inimă şi mâini. Iubirea… iubirea îţi aduce cea mai mare bucurie, fericirea care  îţi pune lacrimi în ochi fără să vrei, bucuria atât de mare, ce atinge durerea din când în când şi apoi coboară cu liniştea de mână.

 

Ziua 5:

Am început să îmi redecorez camera, iar de mâine vreau să îmi fac schimbări şi la          tricouri. Când se întâmplă ceva important în viaţa oamenilor, mulţi obişnuiesc să îşi facă schimbări: se tund, se vopsescc, adoptă altă ţinută etc. Eu am început cu pereţii şi voi termina cu tricourile. Mi-am consumat multe pixuri şi markere, a curs mult, foarte mult albastru, cu puţin negru şi roşu pentru a reuşi schimbarea: acum scrie peste tot TE IUBESC, de la tavan până la gulerul alb, nu are început şi nici sfârşit.

 

Ziua 6:

Toate drumurile duc la Roma… Oare sufletele merg pe drumuri? Sufletul meu şi-a luat traista în băţ şi a plecat. Drum bun!

 

 

Ziua 7:

Azi am simţit că sufletul hoinar s-a lipit de un altul, cu al tău s-a îmbrăţişat nebun. Acum sunt liniştit, voi lăsa soarele să facă din nou lumină. Puteţi pleca împreună pe mare, prin deşert, în munţi, să cutreieraţi lumea mână în mână.

 

Ziua 7.b:

Sub hainele tale a început totul. Sub hainele tale, sub carnea ta a început povestea…

 

Noaptea 7:

Soul database has been updated…

Please take my lips for more details!